Recunosc: eu sunt vinovata!

Astazi, 16 mai, am profitat de faptul ca ieri a fost ziua mea si am dat fuga spre Breaza, la gratar, aer curat. Pana pe la ora 16 era o zi normala, nic cu soare mult, nici cu ploaie… La ora 16,00 ma suna o distinsa candidata consilier local care imi reproseaza ca nu “ma implic” asa cum trebuie in campania electorala, ca mai avem doua saptamani, ca trebuie sa ”facem” acum, (ce? nu stiu…orice…) ca nu e vorba numai de functia de primar sau de un “amarat de consilier” ca asa va si in toamna, cand vor fi alesi deputatii si senatorii, ca tot noi vom lucra cu ei…si ca “unii ocupa posturi pentru care nu ii recomanda pregatirea profesionala, numai datorita partidului”..

I-am spus ca asa e, are perfecta dreptate, stiu ca suntem in campanie, ca de 18 ani nu am ratat nici o campanie, nici un birou electoral, de la lipit afise, pana la stat la masute in strada, impartit ziare etc. si nu m-am plans niciodata. Si nici macar nu eram pe liste. Oricum sunt convinsa ca a ramas cu ideea unei rele vointe din partea mea. Concluzie: daca va fi cautat un vinovat - eu voi fi aceea! Eu si indaratnicia mea - ca nu vreau sa mai impart conserve pe strada si pentru ca am indrazneala sa cred ca pot sa fac altceva. Mai mult. Mai bine.

Va multumesc frumos…

…tuturor!!! In primul rand pentru faptul ca ati venit pe aici, prin casuta mea virtuala si ati ramas, pret de cateva clipe, in lumea mea, incercand impreuna sa salvam cetati dacice, sa ne certam cu administratiile financiare, sa plutim prin insulele Greciei antice, sau cate altele…Va doresc, de asemenea, sanatate, fericire, veselie, clipe cat mai senine toata viata. Sa aveti intotdeauna un zambet cald pentru prieteni si oricand veti avea nevoie, sa aveti alaturi umarul cel putin al unui prieten adevarat.

Cum am petrecut? Mi-am scos prietenii buni si vechi, la o pizza, la o terasa super, din “cartier” de la mine. Super pizzerie. “La piazzeta” se numeste si vreau sa va spun ca atat servirea cat si produsele sunt super.

Am stat la povesti pana spre miezul noptii, fara sa simtim cand a trecut timpul. Am primit numai trandafiri, rosii si albi, suberbi.

Mi-a parut rau pentru doi prieteni buni care nu au putut sa ajunga deloc, unul plecat din oras cu afacerile cealalta, ocupata cu campania electorala. A viitorului Primar al Bucurestiului. Nu spui cine, pentru ca banuiesc ca stiti si voi…asa ca a fost scuzata!

Pentru ca am foarte multi prieteni buni, cred ca o sa mai am o “repriza” de sarbatoare si luni, la birou….asa ca…aviz amatorilor - usi deschise! pizza si sucuri! va astept cu drag.

Astazi este 15 mai…si e ziua mea……

Astazi este ziua mea…

(inca nu schimb prefixul, mai e mult pana…la anu’…!)

asa ca m-am hotarat sa imi spun singura si la multi ani… si sa fiu sanatoasa…. si sa am o familie sanatoasa, un copil frumos, destept si cu noroc…si un sot iubitor, harnic si destept…si, in general, sanatosi sa fim cu totii….sa le putem duce pe toate cele care ni se intampla….

…asa dupa cum va doresc tuturor…

La multi ani si voua, sa traiti fericiti si veseli!

 

Ne vedem maine, cu o noua povestire, din padurea de basm a Bucurestilor….

 

Sarmizegetusa, gradina de zarzavat!!!!

Cu durere, reiau un mesaj de suflet. SALVATI SARMISEGETUSA! in curand, in acest ritm, nu vom mai avea piatra peste piatra !
Daca instituttiile statului nu acorda atentia necesara protejarii patrimoniului nostru national, poate gasim o varianta civica de protest, de semnalare a acestei ignorante criminale! este vorba, totusi, de istoria noastra ca popor, este vorba despre o mostenire culturala de importanta deosebita….chiar nu vede si nu aude nimeni in tara asta, cu ne distrugem singuri radacinile?
NIMANUI NU-I PASA?????
poate cineva va lua masurile necesare sa protejeze si sa puna in valoare aceasta marturie de civilizatie
Carmen Cosman

Marti, 06 Mai 2008

» Ruinele capitalei Daciei Romane de la Sarmizegetusa s-au transformat in teren agricol dupa ce localnicii au fost improprietariti de autoritati chiar in interiorul coloniei romane. Astfel, intre temple s-a ajuns sa fie cultivate cartofi si ceapa, iar turistii pot admira atat situl arheologic, cat si culturile agricole ale localnicilor.

Situata la 17 kilometri de Hateg, fosta capitala a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a ajuns, in parte, teren agricol. Desi perimetrul este bine delimitat si transformat in muzeu

      
in aer liber, printre ruinele fostei asezari localnicii din Sarmizegetusa cultiva ceapa sau cartofi pe terenul cu care au fost improprietariti de comisia locala de fond funciar. In plus, primavara tractoarele care ara trec chiar pe langa ruinele orasului, ale templelor sau locuintelor, spre nedumerirea vizitatorilor care nu inteleg cum de este posibil asa ceva. “In sezon vine multa lume, avem si un ghid care merge cu grupurile interesate de istorie, iar pentru copii el are si un coif roman. Pacat ca localnicii au fost improprietariti si in sit se cultiva ceapa si cartofi. Nu chiar in zona sapaturilor, ci doar in imediata apropiere. Era vorba ca Ministerul Culturii sa aloce fonduri pentru a-i despagubi pe oameni, pentru ca localnicii au zis ca renunta la aceste pamanturi daca le sunt cumparate”, a spus unul dintre angajatii muzeului in aer liber, Viorica Albulescu. Cum vremea buna permite o vizita placuta in zona incarcata de atata istorie, deja perimetrul coloniei Sarmizegetusa musteste de vizitatori. Unii insa, care vin aici de zeci de ani, sunt dezamagiti ca nu s-a mai facut nimic in timp. 
Gheorghe Delureanu, preot la Spitalul Judetean Slatina, este unul dintre cei care retraiesc pe viu istoria, insa sentimental este rascolit de tristetea istoriei lasate in paragina. “Cand vin aici, ma gandesc la 106, evenimentul mare, dureros pentru noi, deoarece dacii au fost infranti, dar generator de veselie la Roma. Ce este aici acum lasa de dorit, vorbesc de organizare. Peste drum este o primarie frumoasa, in timp ce situl este lasat cam la voia intamplarii. Amfiteatrul ar trebui, dupa parerea mea, adus cat de cat la forma de atunci. De 4-5 ori pe an s-ar putea face aici serbari frumoase, sa-i atragem si pe italienii care nu ne mai suporta, deoarece cu ei avem multe in comun. Am fost aici si acum 30 de ani, iar atunci niste studenti si copii faceau sapaturi. Dupa 30 de ani, ma doare sa vad ca nu s-a mai facut nimic si totul este lasat in paragina”, a spus Delureanu.

Istoria scrisa de daci si romani
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – capitala Daciei Romane – a fost fondata de primul guvernator al provinciei, Terentius Scaurianus, intre anii 108-110. In timpul domniei imparatului Hadrian, orasul primeste si numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului. Asezarea se afla la 8 km departare de trecatoarea care face legatura intre Banat si Transilvania si care purta in antichitate numele de Tapae, astazi Portile de Fier ale Transilvaniei. Intemeierea noului oras a avut loc in primii ani dupa cucerirea Daciei, dupa unele pareri 106-107, dupa altele intre 108-110. Intemeierea coloniei a fost marcata si prin baterea unei monede emsie la Roma, din ordinul Senatului, dedicata Imparatului Traian. zLocalizare

» Considerente strategice
Localizarea noului oras nu a fost deloc intamplator aleasa. Metropola se bucura de
anumite avantaje strategice si economice, cu Muntii Retezat la sud si Muntii Poiana Ruscai la nord, care constituiau bariere naturale greu de strabatut pentru eventualii atacatori. In acest fel, capitala se putea dezvolta in liniste, fiind aparata si de castrele Tibiscum (azi Jupa), Voislova, Micia (Vetel) si Bumbesti. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare si facea legatura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).
Orasul antic inchidea o suprafata inconjurata de ziduri, de aproximativ 32 ha, iar in inima asezarii se intersectau cele doua drumuri principale, la intretaierea lor aflandu-se principala constructie publica – Forul. Dincolo de ziduri erau situate casele (villae), atelierele mestesugaresti, templele si alte constructii publice sau private. Tot in afara zidurilor se gaseau si cimitirele orasului, identificate atat la est, cat si la vest de incinta.

 
 

Prăjituri si cafenea cu miros de Europa

Dacă în materie de legiferare, normatizare, regularizare si conformare, birocraţii comunitari europeni sunt pe locuri fruntaşe (excluzând din această comparaţie, desigur, japonezii!) din când în când, câte un visător mai scapă şi printre birourile perfect de asemănătoare si exasperant de egale, dotate cu aceleaşi scaune, aceleaşi ascuţitori, aceleaşi bande de lipit, agrafe si lampi de birou, toate, normal, conforme cu Directiva nr 569.876.678 bis …Si ce face acest visător al noii ere? Gândeşte un program care să capteze nu numai privirea deja sceptică a tot mai mulţi cetăţeni europeni, dar şi imaginaţia lor, si de ce nu simţul olfactiv si gustative. Si astfel ia fiinţă “Cafeneaua Europei”, un loc în care preferinţele culinare specifice se întâlnesc sub steagul cu multe steluţe al Uniunii, iar bucătarii Europei, în comun şi fără părtinire, îşi etalează cunoştinţele de reţete tradiţionale, încercând să îi seducă pe europeni cu mirosuri si gusturi noi. Sau cu gustul viitoarei Europe?

Sloganul sub care a avut loc diversitatea culinară comunitarizată a fost “Dulce Europă, lasă-te sedusă”. La Londra. Visătorii care au pus la punct acestă inovaţie în politica comunitară sunt, însă, austriecii, preşedinţia Uniunii fiind exercitată de către Austria.

Scopul declarat al acestei cafenele a fost  sărbătorirea zilei de 9 mai, zi cunoscută ca zi a Europei, scopul nedeclarat, dar arhicunoscut, este determinarea unui sentiment comun, de apartenenţă la un spaţiu şi o cultură specific europene. Incă se caută o idee care să inspire generaţiile tinere, care să le unească. O idee mai mult decât generoasă la care Preşedinţia austriacă şi-a înscris mandatul încă din ianuarie, de la preluarea prerogativelor.

Să nu uităm că anul trecut Austria şi-a sărbătorit idolul, pe micul mare Amadeus Mozart de la a cărei naştere s-au împlinit nu mai puţin de 250 de ani! In cinstea genialului compositor cu suflet de copil a fost pusă în mişcare o adevărată industrie de promovare care a inclus organizarea unor dezbateri, concerte, spectacole omagiale, emisiuni radio si TV precum şi confectionarea de tricori si sepci, statuiete, felicitări, eşarfe, brelocuri, bratari si inele, toate cu efigia sau vioara lui Mozart. Nu în ultimul rând s-au creat prăjituri, torturi şi bomboane şi s-au inventat tipuri de îngheţate, toate purtând numele de Amadeus…Dacă îmi aduc aminte şi noi am avut un an Brâncuşi, cu ale cărui capodopere se mândreşte atât statul American cât şi cel francez, şi ale cărui miniature se vând, şi astăzi, cu 50 sau 100 dolari americani. Iar dacă chiar stau să îmi aduc aminte bine, in acelasi an a fost si anul Caragiale…să vă întreb dragi compatrioţi români dacă în afara “teatrului”caragialesc din Parlamentul României si al declaratiilor gen Farfuridi pe care le-ati ascultat prin mass media zi după zi, mai vă aduceţi altceva aminte de această sărbătoare a spiritului şi culturii românesti, moment de afirmare a acestei identităţi a noastre în lume? Şi în promovarea căreia, statul roman, prin ministerul culturiia a investit miliarde? Din păcate, răspunsul e negativ.

 

Pentru a reveni la prăjitura europeană, putem afirma cu mândrie nedisimulată, că aici, la patiseria UE am fost declaraţi admişi.

 

Şi noi şi Bulgarii am figurat în meniul complet European cu 27 de prăjiturele si plăcinte. La plăcinte înainte…dragi români!

 

Vă spun de la început că nu am fost de faţă şi povestitorii mei (informatorii, v-ati dat seama!) nu au stiut să îmi spună ce a etalat România cu această ocazie, însă francezi au adus clasicele madelene, ciprioţii - baclavale (oare grecii ce au mai făcut?) iar danezii au adus patiserie daneză (de parcă a auzit cineva de ea!) Lituanienii – sakotis - ceva care semăna cu un arici, iar maltezii au dat drept prăjitură tradiţională un fel de sandwich foarte bine prăjit înmuiat în vin roşu, căruia îi spuneau, fiţi atenţi, “imqaret”…Deja imaginatia începe să acopere orice urmă de  inteligenţă…

In continuarea tocăniţei de prăjiturele europene, polonezii se plângeau de lipsa W-zetki, ceva care semăna cu tiramisu, dar le era specific lor, si care acum nu se mai găseşte pe nicăieri. In Polonia. Si, ca la orice petrecere, în final se ajunge şi la bancuri, toţi cei prezenţi s-au plans de lipsa bancurilor despre Uniunea Europeană.

 

Dar de aici începe o altă poveste… !

Câte ceva din culisele extinderilor europene. Astazi:Franta

Extinderea Europei comunitare a fost, încă de la apariţia sa ca şi concept, o temă “fierbinte”. Au existat dezbateri aprinse, păreri pro şi contra lărgirii structurii iniţiale, au fost conturate planuri îndrăzneţe de cooperare, dar şi opinii pesimiste legate de viitorul comun al unei Europe federale, sau supranaţionale.

Una dintre ţările care a avut tradiţional, o poziţie precaută faţă de oportunitatea valurilor de extinderi comunitare europene a fost Franţa. Companiile franceze şi Franta în general au fost în mod tradiţional înfricoşate de deschiderea graniţelor. Reflexul protecţionist, care se întoarce, în timp, mult înainte de  cel de-al doilea război mondial, a supraviţuit, în ciuda experienţei pozitive a acestei ţări în cadrul Pieţei Comune. Toate aceste frici şi temeri ale Frantei s-au relocalizat, pe măsura trecerii vremurilor, în frica faţă de globalizare, termen anglo-saxon care a înlocuit franţuzescul “mondializare”.

Alternativ, aceste temeri se concentrează asupra relocaţiei unor activităţi tradiţional franceze în alte zone din afara teritoriului francez şi, uneori, i-au aspectul stafiei “instalatorului polonez”, ca simbol al muncii ieftine care va ruina comercianţii francezi.

Evoluţia pietei unice europene i-a găsit mereu pe francezi pe poziţii de respingere.

Dacă la începuturile comunitarizării Europei, Franţa era una dintre cele “Trei mari” state dominante, alături de Germania si Italia, fiind singura care avea un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU şi singura deţinătoare a armei nucleare de pe continent, treptat, cu fiecare lărgire si aderare de noi state, Fanţa îşi vedea pierind, unul câte unul, avantajele.

Structurile sale administrative au fost multiplicate ca structuri europene, comisarii europeni au fost creaţi după denumirea si modelul francez. Aderările successive au oprit această multiplicare, englezii recuperând, din mers, şi chiar mai mult decât atât.  Astăzi Franţa este una dintre cele 25 de state membre.

Tratatul de la Yalta, prin împărţirea Europei în vest si est, a oferit Franţei un neaşteptat rol de conducătoare şi o zonă de influenţă europeană, de care a profitat pe deplin, încurajată, tacit, şi de SUA.

Există plăceri periculoase” a spus preşedintel Mitterand atunci când Zidul Berlinului a căzut, si odată cu el, si regimul instituit de Yalta. Pentru a veni mai aproape de zilele noastre, în anii ’80, actualul presedinte al Frantei, Jacques Chirac, pe atunci Ministru al Agriculturii se opunea admiterii Spaniei si Portugaliei, îngrijorat de competiţia în zona mediteraneeană pe care aceste state o vor face fermierilor francezi. Aceeaşi îngrijorare se simte şi astăzi, de data aceasta asupra competiţiei pe care o vor avea de suportat comercianţii francezi în domeniul industriei si serviciilor.

Orice nouă lărgire a indus Franţei tremurături catastrofice şi imagini de coşmar. Incepînd cu opoziţia îndărătnică a generalului De Galle faţă de acceptarea Marii Britanii în cadrul Pietei Comune, care vedea în aceasta calul troian American în Europa, desi companii americane importante si nu putine isi aveau reprezentantele in Franta, contribuind la ridicarea naţiunii după un război care o lăsase sleită.

Si continuând cu Jacques Chirac, în 2003, care, în urma declanşării războiului dintre SUA si Irak a cerut statelor est europene să tacă dacă vor să îşi merite intrarea în U.E.… iar României, în special, că a pierdut o bună ocazie să tacă…si dacă atunci, în anii 70, generalul De Galle a decis să susţină nu se mai opună aderării Marii Britanii gândindu-se că, astfel, va contrabalansa influenţa Germaniei, oare care va fi fost argumentul decisiv  în favoarea României? Poate o asigurare medicală la clinicile occidentale pentru tratamentul poporului roman, operat pentru hernia datorată ridicării prea multor greutăţi economice pe drumul către Europa?

RUGĂMINTE DISPERATĂ PENTRU 10 RON

Preiau si eu mesajul Isabellei si il transmit mai departe. Inca mai avem timp sa ajutam un biet sufletel sa mai ramana, un timp, pe acest pamant….

 

Vă rugăm din suflet, eu şi Andreea SMINCHY AICI: Blog de suflet, să ajutaţi o tânără - FLORENTINA - care are cancer şi care mai are nevoie de doar 4.000 Euro ca să poată fi operată în Germania.

 

Florentina

Plecarea este programată pentru luni, 12 mai 2008.

 

Doamna ELENA N., o doamnă pe care nu o cunoaştem personal CI DOAR DE PE BLOGURI, i-a asigurat biletele de avion. Mulţumim, ELENA!

 

Puteti face donatii intr-unul din conturile deschise la BCR Tulcea pe numele mamei Florentinei - Dima Camelia:

CONT RON: RO03 RNCB 0256 0432 5757 0001

CONT EURO: RO46 RNCB 0256 0432 5757 0003

Familia Florentinei poate fi contactata la numarul de telefon 0743.997.523

 

PUTEŢI DONA ŞI 10 RON!

Vă mulţumesc!

 

 

ganduri…

De unde vin muntii cei mai inalti? intrebam odinioara. Si am invatat ca vin din mare. Ce e inalt cu adevarat trebuie sa-si atinga culmile venind din adancuri.”

(Nietzsche)

 

“Inaltimile mici au trepte. Piscurile nu…”

(autor necunoscut)

 

“Important nu este unde esti, ci spre ce cale te indrepti.”

(Oliver W. Holmes)

 

“Daca n-ai chef sa fii criticat, nu fa nimic, nu spune nimic si nu gandi nimic. Pe scurt, fii un nimeni.”

(Elbert Hubbard)

 

(de pe blogul lui Sfinx667 - m-a impresionat! foarte frumos…deosebit.si poeziile si gandurile si pozele…Octavian paler e unul dintre scriitorii care m-au marcat.)

TINUTUL HIPERBOREILOR

Intr-o epoca preistorica foarte departată, exista în părţile de răsărit ale Daciei un templu magnific, al cărui renume şi influenţa se extinsese departe peste tinuturile sud-estice ale Europei si a carui memorie si sfintenie este celebrata si astazi în colindele religioase romane.

Despre acest templu, care ni se prezinta ca una din minunile cele mari si sfinte ale lumei preistorice, au scris mai multi autori ai vechimei si între acestia istoricul Hecuteu Abderita, care a trait în timpul lui Alexandru cel Mare.

De asemenea, intr-o altă cronica antică păstratî până la noi, Diodor Sicul scrie:

Acum dupa ce am descris hartile de miazanoapte ale Asiei, credem ca este de interes sa mentionam aici si cele ce se povestesc despre hiperborei. Anume, între scriitorii anticitatii, Hecateu (Abderita) si altii relateaza ca în fata tinutului celtilor, in partile Oceanului, se afla o insula, care nu e mai micä decît Sicilia, situata în regiunea nordica si e locuita de hiperborei, numiti astfel, fiindca sînt mai departati de vintul Borea.

Aici pamintul este foarte bun si roditoriu, clima excelenta, temperata si din aceasta cauza fructele se produc aici de doua ori pe an.

Se povesteste cä Latona mama lui Apollo, a fost nascuta aici si din aceasta cauza Apollo este venerat aci mai mult decit alti zei; si findca hiperboreii din aceasta insula celebreaza pe acest zeu în fiecare zi, cintind incontinuu laudele sale si facîndu-i cele mai mari onori, astfel se zice ca oameni acestia sint ca un fel de preoti ai lui Apollo.

Se mai afla in partile acestei insule o padure, sfinta magnifica a lui Apollo, de o intindere considerabila si un templu renumit, a carui figura exterioarä este în forma sferica si care templu e decorat cu multe daruri ‘. Acest zeu, Apollo, mai are si un oras sfint al sau, iar cei ce locuiesc in acest oras sint în mare parte cobzari si acestia în timpul serviciului divin bat cobzele în cor si cînta imne in onoarea zeului, laudînd faptele sale.

Hiperboreii au un mod al lor propriu de vorbit, si sunt cu o prietenie foarte familiara fata de greci, cu deosebire fata de atenieni si de locuitorii din Delos : aceasta bunavointa a lor fiind stabilita si confirmata înca din timpurile cele mai vechi.

Se spune chiar ca unii din greci au trecut la hiperborei si au lasat la ei daruri foarte pretioase scrise cu litere grecesti; tot astfel si Abaris a plecat de aici în Grecia si a reînnoit prietenia si înrudirea cea veche cu delenii.

Se mai spune, de asemenea, ca din aceasta insula se poate vedea Selina întreaga, fiind putin departata de pamînt si se vad în ea oarecari înaltimi de pamînt.

Mai departe se relateaza ca zeul Apollo vine în aceasta insula tot la 19 ani, în care timp constelatiunile de pe cer isi îndeplinesc circuitul lor periodic.

In tot timpul acestei aparitiuni a zeului în insula lor, ei cînta noaptea cu cobzele si fac intruna la jocuri sau hore începînd de la echinoctiul de primavara si pîna la rasarirea Pleiadelor (Gainusei) în prima jumatate a lui mai, bucurîndu-se oamenii de aceste zile frumoase. Domnia asupra orasului si administratiunea suprema a templului o au asa-numitii borcazi, cari sint descendentii lui Boreas, si ei succed la domnie dupa neam”.

Legendele si imnurile religioase antice ne pun în evidenta nu numai cultul cel puternic al lui Apollo le hiperborei, dar ele ne mai spun totodata ca înfiintarea renumitelor temple ale zeului Apollo din Delos si Delphi, doua centre de cultura care au luminat mult timp peste Grecia Orientului, se datoresc de asemenea unui popor foarte religios, agricol si pastoral, numit de autorii grecesti hiperborei.

Dar cine sunt, tousi, acesti hiperborei admirabili prin sentimentele lor de dreptate, prin religia si civilizatia lor înaintata si care este teritoriul pe care au locuit ei?

Pentru că lumea n-a fost totdeauna cunoscuta, dupa cum este astazi, si chiar în timpul lui Herodot, o epoca - de altminterea destul de târzie, ori­zontul geografic grecesc se închidea la Dunarea de jos.

La nord de Tracia”, scrie Herodot, „ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate sa stie; atît însa se pare ca dincolo de Istru exista pamant nelocuit si infinit” .

Dar geografia vechii teologii egiptene si grecesti nu mai corespunde geografiei din epoca post-troiana. 0 lunga serie de triburi si populatiuni pre-istorice, mai află, încă, un slab răsunet în poemele lui Homer si ale lui Hesiod, pentru ca mai apoi, numele lor dispară din analele lumii. Acelasi lucru se va întîmpla si cu vechile denumiri geografice.

0 mare parte din localitatile preistorice se confunda mai tarziu cu cele istorice, unele ramîn cu totul obscure si un val mitic se întinde asupra lor, iar altele migreaza de la Dunare si de la Pontul Euxin spre nord, pîna sub polul arctic, în vest, pîna la Oceanul Atlantic, iar la sud, pîna dincolo de izvoarele Nilului, cu toate ca acestea erau necunoscute în epoca greco-romana.

Comentatorii fragmentelor lui Hecateu Abderita, unii din lipsa de cunostinte procise geografice, altii sedusi de textul putin alterat, dupä cum ni l-a transmis Diodor Sicul, au crezut ca, sub aceasta  enigmatica  denumire – Selhvh - de langa insula lui Apollo Hiperboreul, se intelege luna, interpretand astfel pasagiul lui Hecateu, nu în spiritul curat geografic al autorului, dându-i un înteles  fabulos.

Insa Selina din tara hiperboreilor era o rea­litate geografica. Insula Leuce sau Alba, care dupa razboiul troian a fost consacrata mormîn­tului lui Achille, se afla situata, dupa cum stim, în fata cu cele doua guri de sus ale Dunarii, una Chilia si alta Sulina. Acest brat din urma al Dunarii, care în seculul al X-lea al. erei noastre se vedea a fi fost cel mai navigabil, poarta la Constantin Porfyrogenitul numele de Selina, si tot sub numele de Selina ne apare acest brat în periplul catalan de la anul 1375.

Astfel, atunci când Hecateu Abderita scrie ca din insula cea sfînta a lui Apollo se vedeau oare­cari înaltimi terestre de la Selina, el nu avea în vedere aspectul cerului, ori departarea mai mica sau mai mare a lunei de acest colt de pamînt, ci exclusiv numai acea parte continen­tala din Delta Dunarii, care si in evul de mijloc era cunoscuta navigatorilor din Marea Neagra sub numele de Selina .

Insa, care era originea etnica si caracterul civilizatiei acestui memorabil popor din anticitatea preistorica?

Dupa Pindar, (sec. VI î.e.n.) cel mai erudit poet al anticitatii grecesti, hiperboreii erau locuitorii de pe tärmurile Istrului sau ai Dunarei de jos.

De alta parte Strabo spune că  ,,Cei dintîi care au descris diferitele parti ale lumei, ne spun ca hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului si a Adriei” .

In fine, Clemente Alexandrinul, dec. a. 211-218, care poseda cunostinte vaste din filosofia si teologia greco-pagână, il numeşte pe Zamolxe, filosoful dacilor, Hyperboreu, adica originar din tara hiperboreilor .

Dupa traditiile si datele istorice actuale, hiperboreii, care figureaza în legendele cele sfinte ale lui Apollo, ni se prezinta ca un ram al natiunei celei mari si puternice pelasge.

Ocupatia lor principală fiind cea pastorală sau agricolă, institutiile lor sociale si religioase, fiind identice cu ale celorlalte triburi pelasge din tinuturile Eladei, ale Asiei Mici si peninsulei italice.

Pe lînga pastorie, la hiperborei înfloreste totodata si agricultura. Ei trimit în tot anul daruri la Delos din fructele si prima lor recolta de grîu. Hiperboreii au un organism de stat, politic si religios. Constitutiunea lor este teocratica. Boreazii sau descendentii lui Boreas, sînt capii guvernului politic si totodata marii preoti ai lui Apollo.

Hiperboreii sînt considerati de autorii grecesti ca un popor cu moravuri foarte pure si cu sentimente de justitie superioare tuturor oamenilor acestei epoce. Hellanic ii numeste cu un „popor care practica justitia”

Hiperboreii ne prezinta întru toate caracterul moravurilor si credintelor vechi latine. Ei sunt blînzi si ospitali, religiosi, superstitiosi, iubitori de  profetii (oracole) si de descîntece.

La ceremoniile religioase în onoarea zeilor, ei cînta din fluiere, din cimpoi si din cobze. Melodiile lor sînt dulci si armonioase. La hecatombele sau praznicele ce le dau în onoarea lui Apollo, ei cînta încontinuu laudele zeului cu o voce placuta. Iar în timpul sarbatorilor celor mari ale acestui zeu, (începand de la echinoctiul de primavara si pîna la jumatatea lunei lui mai) ei joaca hore pîna noaptea tîrziu. Peste tot, ei sînt oameni avuti si duc o viata fericita. Hiperboreii cultiva totodata si stiintele, cu deosebire teologia, filosofia si poezia. Ei ii trimit în Grecia pe cei dintîi literati.

Protoparintele lor este Hyperboreu, fiul lui Pelasg, al puternicului rege si patriarh al întregei ginte pelasge.

Boeo, o poeta din provincia Phocis, ne spune într-un imn al său, ca Oracolul lui Apollo din Delphi a fost întemeiat de niste oameni veniti din tara hiperboreilor si intre acestia dînsa aminteste pe cel mai invatat om al hiperboreilor din această epocă, pe Olen, un profet al lui Apollo.

Dupa cum ne relateaza si Pausania, o seama de pastori, care veniseră cu turmele lor pîna la locul unde mai tîrziu se afla Oracolul din Delphi, au fost cei dintîi care au început a se ocupa acolo cu divinatiunea.

Acest Olen traise, dupa cum sustin unii, înainte de Hesiod, iar dupa cum afirma altii, înca înainte de Orfeu. El este cel mai vechi poet hieratic, pe care-1 cunoaste literatura greceasca. El este cel care a compus mai multe imne sacre, în care celebrul imn al peregrinatiunile hiperboreilor la insula Delos si în care aminteste si de unele femei pioase, care au luat parte la aceste calatorii. Lui Olen i se atribuie în special si aflarea hexametrului.

In anticitatea greceasca, patria adevarata a zeului Apollo era considerata cea a hiperboreilor. Chiar si la locuitorii din Croton (Italia de jos), celebru oras pentru puritatea moravurilor sale, Apollo, dupa cum scrie Aristotele, avea epitetul de hiperboreu.

De alta parte Latona, zeita cea amabila, cu un caracter dulce si blînd, mama lui Apollo si a Dianei, atît dupa Hecateu, cît si dupa alti autori ai anticitatii, a fost nascutä în tara hiperboreilor.

Un alt propagatoriu devotat al cultului lui Apollo în tinuturile grecesti a fost Abaris, de origine de asemenea din tinutul hiperboreilor, un barbat care, prin sentimentele sale cele mari de dreptate si prin viata sa extrem de frugala, desteptase o adevarata senzatiune in tinuturile grecesti. Acest Abaris, se spune, calatorea prin Grecia ca profet si propagatoriu al cultului Apollo. El arata oamenilor o sageata, despre care spunea ca e simbolul lui Apollo. El compunea si distribuia diferite sentinte profetice ale zeului sau si vindeca prin descîntece pe cei bolnavi.

Insa nu numai caracterul lor national este latin, dar si zeitatile lor poarta nume arhaice latine: Aplu (Alb), Latona (sau Leta). Tot nume latine au profetii Olen si Abaris, la cari putem adauga si pe Orfeu.

Orfeu este prezentat ca intemeietorul initierilor prin excelenta, fiind proclamat “stramosul lui Homer”. Acesta traind singuratic pe piscurile inalte ale muntilor Riphei (Carpatii de astazi), a fost sfasiat de propriile adoratoare geloase. Izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică, hiperborean a lui Orfeu. Ritualurile orfice constau iniţial în comemorarea teo- şi cosmogoniei trace, reprezentată prin treptele iniţierii.

Dar, de aici urmeaza o noua poveste, un mare mit religios, artistic cultural al lumii antice, ale carui ramuri, inca verzi, s-au transmis, secol dupa secol, pana in lumea noastra de astazi….orfismul.

la povesti, la ceas de seara…

Am reusit, in sfarsit, sa imi fac putin timp si sa ma dedau scrisului, amintirilor de prin calatorii…imi pare rau ca nu am aceasta rabdare zilnica de a tine un jurnal, sau macar de a-mi nota un gand, o impresie de peste zi, mai ales in momentele importante ale vietii mele (sau pe care le constientizez ca fiind importante…) As putea pastra astfel savoarea unor clipe unice, care, iata, trec atat de repede…si ramai o viata mai apoi pentru a remememora o adiere de vant, pe malul Marii Egee, dintr-un inceput de mai, undeva, odata…

Pretextul plecarii noastre a fost o conferinta. care a avut, evident, loc, intr-o superba sala, a unui hotel de 5 stele, pe malul marii, sala dotata cu toate cele necesare, de la instalatie de sonorizare, microfoane, climatizare, ecran pentru proiectii, lumini care se puteau slabi ca intensitate….dar si apa si cafea in pauza, pahare de sticla (iar nu de plastic, de unica folosinta, precum se mai obisnuieste in unele locuri…) - am sa postez mai jos, textul interventiei mele.

A fost o conferinta interesanta, cu multe date atat istorice cat si filosofice si care recunosc, m-a facut sa vin acasa hotarata sa pun mana pe calculator sa mai caut pe “google” una, alta, cine a fost Pitagora si ce a scris, gandit, facut el asa remarcabil. De altfel, documentandu-ma pentru textul interventiei mele am citit si am strans atat de multe materiale, incat, sper ca incercarea mea de a le pune cap la cap se va fi numind “reserch”, iar nu plagiat!)

Hotelul, super frumos si elegant, avea un singur defect (din punctul nostru de vedere, feminin sa spunem…): era la cativa kilometrii buni in afara orasului! Deci, reprizele de shopping erau reduse la maxim, spre bucuria sotilor nostri(ramasi acasa) dar si a barbatilor din delegatie, care scapau astfel de o obositoare indatorire cavalereasca de a ne insoti in pelegrinarile noastre prin toate, pardon, cum am putut sa spun asa ceva…. magazinele intalnite…

A fost soare, a fost cald, a fost foarte frumos. Am facut si o scurta plimbare cu ferryboat-ul  pe insula Samothrachi, unde, de curand, au fost puse in circuitul turistic ruinele unui vechi templu elen. Dar ce spun eu “un” templu, pentru ca acolo au fost identificate pana acum, vreo trei temple, care se succed, pe aceleasi spatii, unele peste altele uneori, la interval de 300-500 si 1000 de ani. Este o munca titanica, cea de identificare a fiecarei pietre, de numerotare a ei, de fotografiere individuala, de datare a vechimii si de pozitionare a ei in spatiul posibil….Ce este de admirat este energia (desigur, finantata si de UE prin diverse programe de sprijinire a turismului si de salvare a patrimoniului cultural comun, la urma urmei…) pe care o depun grecii de a-si amenaja si arata toate comorile istorice, culturale, arhitecturale, de a le pune in evidenta, frumos, fara ostentatie si fara a scoate evident, bani, cat mai repede de pe urma lor. Desigur ca se plateste vizitarea. Pretul pentru vizitarea acestui site arheologic erste de 5 euro, nu mare lucru. Problema este ca pretul ferryboat-ului pana acolo este 50 de euro - dus-intors - pentru un drum de 2 ore si 10 minute. Una peste alta, personal cred ca a meritat efortul.

Intoarcerea spre tara a fost mai mult decat interesanta: dupa un drum lung si obositor prin muntii Bulgariei (apropos, tara vecina este cam parasita- nu tu oameni pe strada, la poarta, in curte, la gratare, la bodegile din sat, nimic! am mers, cica pe un drum european, pe care circula si TIR-urile pe acolo! - care era de fapt un drumeag prost, pe alocuri chiar foarte prost, cu gropi, gropite si gropane de sa se rupa autocarul, nu alta, fara indicatoare de orase sau de distante….in general mi-a lasat o impresie tare, dar tare urata!) am ajuns in final, la Ruse (oras mai urat nu am vazut - niste blocuri vechi, murdare, parasite aproape - ca in filmele SF despre lumea de dupa un razboi nuclear!), am trecut podul (unde am fost rugata sa ma duc sa  platesc eu taxa de pod, pentru ca soferul sa poata aduce, in acest timp, autocarul mai aproape de trecerea podului si, evident, taxatorul (sau cum se va numi acel individ care incasa aceasta taxa!!) mi-a luat 8 euro si nu 35 cat ar fi trebuit pentru un autocar - nu si-a imaginat ca as fi putut fi soferita de pe un TIR, nu?  aveam cartea de identitate a vehicului, dar nu mi-a cerut nimeni nici un act! !!! soferul s-a bucurat cand i-am adus restul, dar, din pacate pentru el, si chitanta era tot de 8 euro, deci…nici un chilipir!

Aveti mai jos poze care ilustreaza elocvent dorinta romanilor de a se intoarce in tara dupa excursiile de 1 mai sau Paste! Coada, pe teritoriul bulgar, se intindea pe kilometrii, noroc ca partea romana lucra eficient:  ”va dorim calatorie placuta! dati-i bataie! Sa ajungeti la meci!” (urma Dinamo - Steaua, dar nu am stiuuuuut, am aflat asta dupa figura lunga a sotului meu, care, in timp ce eu povesteam, dupa ce am ajuns acasa, despachetand in acelasi timp,  cum a fost, ce am facut, privea trist, foarte trist si tacut, nefiresc de tacut, spre televizor….era deja 2-0 pentru Dinamo!!! - ole, ole,ole, Dinamo! campionii! etc etc-eu sunt dinamovista, el este stelist!! mi-a mai spus odata ca o sa i-au bataie nevinovata, cand nu am stiut sa ii spun nici un nume de jucator dinamovist “asa suporter esti? habar n-ai!” dar asta este o alta poveste! )

pentru a ilustra cu fapte, nu numai cu vorbe, iata mai jos si pozele: