Intr-o epoca preistorica foarte departată, exista în părţile de răsărit ale Daciei un templu magnific, al cărui renume şi influenţa se extinsese departe peste tinuturile sud-estice ale Europei si a carui memorie si sfintenie este celebrata si astazi în colindele religioase romane.
Despre acest templu, care ni se prezinta ca una din minunile cele mari si sfinte ale lumei preistorice, au scris mai multi autori ai vechimei si între acestia istoricul Hecuteu Abderita, care a trait în timpul lui Alexandru cel Mare.
De asemenea, intr-o altă cronica antică păstratî până la noi, Diodor Sicul scrie:
“Acum dupa ce am descris hartile de miazanoapte ale Asiei, credem ca este de interes sa mentionam aici si cele ce se povestesc despre hiperborei. Anume, între scriitorii anticitatii, Hecateu (Abderita) si altii relateaza ca în fata tinutului celtilor, in partile Oceanului, se afla o insula, care nu e mai micä decît Sicilia, situata în regiunea nordica si e locuita de hiperborei, numiti astfel, fiindca sînt mai departati de vintul Borea.
Aici pamintul este foarte bun si roditoriu, clima excelenta, temperata si din aceasta cauza fructele se produc aici de doua ori pe an.
Se povesteste cä Latona mama lui Apollo, a fost nascuta aici si din aceasta cauza Apollo este venerat aci mai mult decit alti zei; si findca hiperboreii din aceasta insula celebreaza pe acest zeu în fiecare zi, cintind incontinuu laudele sale si facîndu-i cele mai mari onori, astfel se zice ca oameni acestia sint ca un fel de preoti ai lui Apollo.
Se mai afla in partile acestei insule o padure, sfinta magnifica a lui Apollo, de o intindere considerabila si un templu renumit, a carui figura exterioarä este în forma sferica si care templu e decorat cu multe daruri ‘. Acest zeu, Apollo, mai are si un oras sfint al sau, iar cei ce locuiesc in acest oras sint în mare parte cobzari si acestia în timpul serviciului divin bat cobzele în cor si cînta imne in onoarea zeului, laudînd faptele sale.
Hiperboreii au un mod al lor propriu de vorbit, si sunt cu o prietenie foarte familiara fata de greci, cu deosebire fata de atenieni si de locuitorii din Delos : aceasta bunavointa a lor fiind stabilita si confirmata înca din timpurile cele mai vechi.
Se spune chiar ca unii din greci au trecut la hiperborei si au lasat la ei daruri foarte pretioase scrise cu litere grecesti; tot astfel si Abaris a plecat de aici în Grecia si a reînnoit prietenia si înrudirea cea veche cu delenii.
Se mai spune, de asemenea, ca din aceasta insula se poate vedea Selina întreaga, fiind putin departata de pamînt si se vad în ea oarecari înaltimi de pamînt.
Mai departe se relateaza ca zeul Apollo vine în aceasta insula tot la 19 ani, în care timp constelatiunile de pe cer isi îndeplinesc circuitul lor periodic.
In tot timpul acestei aparitiuni a zeului în insula lor, ei cînta noaptea cu cobzele si fac intruna la jocuri sau hore începînd de la echinoctiul de primavara si pîna la rasarirea Pleiadelor (Gainusei) în prima jumatate a lui mai, bucurîndu-se oamenii de aceste zile frumoase. Domnia asupra orasului si administratiunea suprema a templului o au asa-numitii borcazi, cari sint descendentii lui Boreas, si ei succed la domnie dupa neam”.
Legendele si imnurile religioase antice ne pun în evidenta nu numai cultul cel puternic al lui Apollo le hiperborei, dar ele ne mai spun totodata ca înfiintarea renumitelor temple ale zeului Apollo din Delos si Delphi, doua centre de cultura care au luminat mult timp peste Grecia Orientului, se datoresc de asemenea unui popor foarte religios, agricol si pastoral, numit de autorii grecesti hiperborei.
Dar cine sunt, tousi, acesti hiperborei admirabili prin sentimentele lor de dreptate, prin religia si civilizatia lor înaintata si care este teritoriul pe care au locuit ei?
Pentru că lumea n-a fost totdeauna cunoscuta, dupa cum este astazi, si chiar în timpul lui Herodot, o epoca - de altminterea destul de târzie, orizontul geografic grecesc se închidea la Dunarea de jos.
“La nord de Tracia”, scrie Herodot, „ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate sa stie; atît însa se pare ca dincolo de Istru exista pamant nelocuit si infinit” .
Dar geografia vechii teologii egiptene si grecesti nu mai corespunde geografiei din epoca post-troiana. 0 lunga serie de triburi si populatiuni pre-istorice, mai află, încă, un slab răsunet în poemele lui Homer si ale lui Hesiod, pentru ca mai apoi, numele lor dispară din analele lumii. Acelasi lucru se va întîmpla si cu vechile denumiri geografice.
0 mare parte din localitatile preistorice se confunda mai tarziu cu cele istorice, unele ramîn cu totul obscure si un val mitic se întinde asupra lor, iar altele migreaza de la Dunare si de la Pontul Euxin spre nord, pîna sub polul arctic, în vest, pîna la Oceanul Atlantic, iar la sud, pîna dincolo de izvoarele Nilului, cu toate ca acestea erau necunoscute în epoca greco-romana.
Comentatorii fragmentelor lui Hecateu Abderita, unii din lipsa de cunostinte procise geografice, altii sedusi de textul putin alterat, dupä cum ni l-a transmis Diodor Sicul, au crezut ca, sub aceasta enigmatica denumire – Selhvh - de langa insula lui Apollo Hiperboreul, se intelege luna, interpretand astfel pasagiul lui Hecateu, nu în spiritul curat geografic al autorului, dându-i un înteles fabulos.
Insa Selina din tara hiperboreilor era o realitate geografica. Insula Leuce sau Alba, care dupa razboiul troian a fost consacrata mormîntului lui Achille, se afla situata, dupa cum stim, în fata cu cele doua guri de sus ale Dunarii, una Chilia si alta Sulina. Acest brat din urma al Dunarii, care în seculul al X-lea al. erei noastre se vedea a fi fost cel mai navigabil, poarta la Constantin Porfyrogenitul numele de Selina, si tot sub numele de Selina ne apare acest brat în periplul catalan de la anul 1375.
Astfel, atunci când Hecateu Abderita scrie ca din insula cea sfînta a lui Apollo se vedeau oarecari înaltimi terestre de la Selina, el nu avea în vedere aspectul cerului, ori departarea mai mica sau mai mare a lunei de acest colt de pamînt, ci exclusiv numai acea parte continentala din Delta Dunarii, care si in evul de mijloc era cunoscuta navigatorilor din Marea Neagra sub numele de Selina .
Insa, care era originea etnica si caracterul civilizatiei acestui memorabil popor din anticitatea preistorica?
Dupa Pindar, (sec. VI î.e.n.) cel mai erudit poet al anticitatii grecesti, hiperboreii erau locuitorii de pe tärmurile Istrului sau ai Dunarei de jos.
De alta parte Strabo spune că ,,Cei dintîi care au descris diferitele parti ale lumei, ne spun ca hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului si a Adriei” .
In fine, Clemente Alexandrinul, dec. a. 211-218, care poseda cunostinte vaste din filosofia si teologia greco-pagână, il numeşte pe Zamolxe, filosoful dacilor, Hyperboreu, adica originar din tara hiperboreilor .
Dupa traditiile si datele istorice actuale, hiperboreii, care figureaza în legendele cele sfinte ale lui Apollo, ni se prezinta ca un ram al natiunei celei mari si puternice pelasge.
Ocupatia lor principală fiind cea pastorală sau agricolă, institutiile lor sociale si religioase, fiind identice cu ale celorlalte triburi pelasge din tinuturile Eladei, ale Asiei Mici si peninsulei italice.
Pe lînga pastorie, la hiperborei înfloreste totodata si agricultura. Ei trimit în tot anul daruri la Delos din fructele si prima lor recolta de grîu. Hiperboreii au un organism de stat, politic si religios. Constitutiunea lor este teocratica. Boreazii sau descendentii lui Boreas, sînt capii guvernului politic si totodata marii preoti ai lui Apollo.
Hiperboreii sînt considerati de autorii grecesti ca un popor cu moravuri foarte pure si cu sentimente de justitie superioare tuturor oamenilor acestei epoce. Hellanic ii numeste cu un „popor care practica justitia”
Hiperboreii ne prezinta întru toate caracterul moravurilor si credintelor vechi latine. Ei sunt blînzi si ospitali, religiosi, superstitiosi, iubitori de profetii (oracole) si de descîntece.
La ceremoniile religioase în onoarea zeilor, ei cînta din fluiere, din cimpoi si din cobze. Melodiile lor sînt dulci si armonioase. La hecatombele sau praznicele ce le dau în onoarea lui Apollo, ei cînta încontinuu laudele zeului cu o voce placuta. Iar în timpul sarbatorilor celor mari ale acestui zeu, (începand de la echinoctiul de primavara si pîna la jumatatea lunei lui mai) ei joaca hore pîna noaptea tîrziu. Peste tot, ei sînt oameni avuti si duc o viata fericita. Hiperboreii cultiva totodata si stiintele, cu deosebire teologia, filosofia si poezia. Ei ii trimit în Grecia pe cei dintîi literati.
Protoparintele lor este Hyperboreu, fiul lui Pelasg, al puternicului rege si patriarh al întregei ginte pelasge.
Boeo, o poeta din provincia Phocis, ne spune într-un imn al său, ca Oracolul lui Apollo din Delphi a fost întemeiat de niste oameni veniti din tara hiperboreilor si intre acestia dînsa aminteste pe cel mai invatat om al hiperboreilor din această epocă, pe Olen, un profet al lui Apollo.
Dupa cum ne relateaza si Pausania, o seama de pastori, care veniseră cu turmele lor pîna la locul unde mai tîrziu se afla Oracolul din Delphi, au fost cei dintîi care au început a se ocupa acolo cu divinatiunea.
Acest Olen traise, dupa cum sustin unii, înainte de Hesiod, iar dupa cum afirma altii, înca înainte de Orfeu. El este cel mai vechi poet hieratic, pe care-1 cunoaste literatura greceasca. El este cel care a compus mai multe imne sacre, în care celebrul imn al peregrinatiunile hiperboreilor la insula Delos si în care aminteste si de unele femei pioase, care au luat parte la aceste calatorii. Lui Olen i se atribuie în special si aflarea hexametrului.
In anticitatea greceasca, patria adevarata a zeului Apollo era considerata cea a hiperboreilor. Chiar si la locuitorii din Croton (Italia de jos), celebru oras pentru puritatea moravurilor sale, Apollo, dupa cum scrie Aristotele, avea epitetul de hiperboreu.
De alta parte Latona, zeita cea amabila, cu un caracter dulce si blînd, mama lui Apollo si a Dianei, atît dupa Hecateu, cît si dupa alti autori ai anticitatii, a fost nascutä în tara hiperboreilor.
Un alt propagatoriu devotat al cultului lui Apollo în tinuturile grecesti a fost Abaris, de origine de asemenea din tinutul hiperboreilor, un barbat care, prin sentimentele sale cele mari de dreptate si prin viata sa extrem de frugala, desteptase o adevarata senzatiune in tinuturile grecesti. Acest Abaris, se spune, calatorea prin Grecia ca profet si propagatoriu al cultului Apollo. El arata oamenilor o sageata, despre care spunea ca e simbolul lui Apollo. El compunea si distribuia diferite sentinte profetice ale zeului sau si vindeca prin descîntece pe cei bolnavi.
Insa nu numai caracterul lor national este latin, dar si zeitatile lor poarta nume arhaice latine: Aplu (Alb), Latona (sau Leta). Tot nume latine au profetii Olen si Abaris, la cari putem adauga si pe Orfeu.
Orfeu este prezentat ca intemeietorul initierilor prin excelenta, fiind proclamat “stramosul lui Homer”. Acesta traind singuratic pe piscurile inalte ale muntilor Riphei (Carpatii de astazi), a fost sfasiat de propriile adoratoare geloase. Izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică, hiperborean a lui Orfeu. Ritualurile orfice constau iniţial în comemorarea teo- şi cosmogoniei trace, reprezentată prin treptele iniţierii.
Dar, de aici urmeaza o noua poveste, un mare mit religios, artistic cultural al lumii antice, ale carui ramuri, inca verzi, s-au transmis, secol dupa secol, pana in lumea noastra de astazi….orfismul.
