Povestea mea de astazi este despre ”mersul pe sarma”, echilibrul fragil al unui acrobat, aflat la 50 m de sol, deasupra unei custi cu lei, din ghearele carora a salvat un grup de copilasi – carnitza frageda pentru leii flamanzi! – si, acum, cu ei in brate, trebuie sa ajunga pe “teren sigur”!
Si acrobatul merge, pe sarma, fara a putea da inapoi! chit ca a cam obosit si s-a plictisit de mofturile copiilor, care au crescut si vad in leii de jos, nu boturile flamande ci parintii lor, langa care ar vrea sa se intoarca…
Cei de pe mal striga si il incurajeaza pe acrobat sa nu de-a inapoi, sa nu ii lase sa cada, dar copii zgaltaie firul pe care merge acrobatul, ii incurajeaza pe lei sa sara pana la el, il trag de urechi pe acrobat, il scuipa si il ocarasc…
Nu au avut niciodata o oglinda in care sa se priveasca, dar privind in ochii leilor de jos, se vad pe ei insisi – asa ar vrea si ei sa fie! – si uita frica in care si-au trait copilaria – si nici acrobatul nu e prea voinic, a cam slabit, ii cad hainele de pe el si tremura sub greutatea pe care o duce in brate – nu, asa nu, mai bine cu leii de jos, uite, ne-au promis ca nu ne vor manca, chiar daca le curge saliva, de pofta, din bot!
Inca, acrobatul rezista. Dar pentru cat timp?
Completat sub: r Europenisme si Balcanisme, povesti din viata | Tagged: acrobat, asemanare, cusca cu lei, echilibru fragil, frica, mers pe sarma, oglinda, parinti, rep.Moldova, Romania
